Celebrul Old Trafford va fi donat de Manchester United
"Donez stadion celebru" - asa ar putea suna un anunt inedit al clubului Manchester United, daca gruparea nu si-ar fi stabilit deja succesorul care va putea evolua pe celebra arena cu valoare istorica Old Trafford. Care chiar este "old", pentru ca a fost data in folosinta acum 114 ani!
Se intampla pentru ca fotbalul din Premier League traieste cele mai bune vremuri, iar cluburile vor sa investeasca o parte dintre bani in infrastructura. Asa se face ca Tottenham si-a construit o noua arena cu 1 miliard de lire sterline, iar Manchester United, Chelsea si Birmingham City se numara printre cluburile care si-au anuntat intentia de a construi stadioane noi.
Man United investeste nici mai mult, nici mai putin decat doua miliarde de lire sterline in constructia unui nou stadion, care va fi cea mai mare arena a Angliei, un "Wembley al Nordului”, cu o capacitate de 100.000 de locuri. Constructia stadionului va presupune si o regenerare urbana spectaculoasa, pe modelul stadionului Wembley, care a transformat zona intr-un orasel, cu zeci de constructii noi, blocuri de locuinte, birouri, restaurante si mall-uri.
Respectand istoria, Old Trafford nu numai ca nu va fi daramat, dar va cunoaste si el o viata noua, trecand printr-un proces de renovare. Manchester United vrea sa reduca la 30.000 de locuri capacitatea stadionului si sa il doneze echipei de fotbal feminin a clubului.
Sursa foto: Daily Post Nigeria