2024-09-20 23:35:09

39% dintre sportivii prezenti la Olimpiada au fost testati antidoping

Agentia Internationala de Testare (ITA), insarcinata cu programul antidoping din timpul Jocurilor Olimpice, a anuntat ca aproape 39% dintre sportivi participanti Paris 2024 au fost testati, iar pana acum au fost depistate cinci cazuri pozitive. Iar inainte de startul competitiei, alte cca 40 de violari ale codului antidoping au fost identificate de ITA (printre care si a atletei romane Florentina Iusco, suspendata cu o zi inaintea debutului Jocurilor Olimpice).

La Jocurile Olimpice, ITA a prelevat in total 6.130 de esantioane (urina, sange, sange uscat) la 4.770 de controale care au vizat 4.150 sportivi, organismul precizand ca este vorba de "cea mai mare proportie” de sportivi testati vreodata. Controalele au fost efectuate intre deschiderea Satului Olimpic, la mijlocul lunii iulie, si ceremonia de inchidere, din 11 august. 

Tarile cu cei mai multi sportivi testati sunt Statele Unite, Franta, China, Australia si Marea Britanie. Agentia a condus un program de testare cu mai multe saptamani inaintea JO, in care circa 90% din cei 10.000 de participanti la JO de la Paris au fost controlati cel putin o data.

ITA nu a dat detalii daca vom avea parte de dezvaluiri si surprize in cazul unor sportivi care au obtinut rezultate remarcabile si clasari fruntase, fiind "ajutati" de substante interzise.


Sursa foto: International Testing Agency

Vezi si