Apple: actualizare iPhone, cu telefonul in cutie
Magazinele Apple ar putea folosi, in curand, un dispozitiv special de actualizare a iPhone-urilor, astfel incat clientii sa aiba cea mai recenta versiune de iOS in momentul in care pornesc telefonul pentru prima data.
Acesta urmeaza a fi folosit in magazinele companiei, pentru ca telefoanele sa fie inmanate clientilor cu cea mai recenta versiune de software.
In acest fel, clientii sunt scutiti de unul dintre micile obstacole intalnite la achizitionarea unui telefon nou - nevoia actualizarii imediate la cea mai recent versiune a sistemului de operare.
Dispozitivul special dezvoltat de Apple arata ca o mica tableta si functioneaza complet wireless. In momentul in care iPhone-ul este pus pe acest dispozitiv, telefonul porneste singur, apoi se realizeaza actualizarea, iar, in final, se inchide singur.
Intreaga operatiune se realizeaza fara a scoate telefonul din cutie.
Compania americana va incepe sa-si doteze magazinele cu astfel de dispozitive spre finele acestui an.