Atacatorul de la scoala din Belgrad avea o lista cu colegii care trebuiau ucisi
Ies la iveala detalii incredibile legate de masacrul de la scoala din Belgrad comis ieri de un baiat de 13 ani. Chiar copilul este cel care a sunat la Politie dupa ce a impuscat colegi, profesori si un paznic al scolii, spunand ca este vorba de "un psihopat care trebuie sa se calmeze". Seful departamentului de politie al orasului Belgrad, Veselin Milić, a explicat ca faptasul Kosta Kecmanović a declarat ca se simtea "exclus de societate", "ignorat si ostracizat".
Seful politiei a precizat ca elevul de 13 ani avea la el patru cocktailuri Molotov si doua pistoale, iar explozibilele urma sa le foloseasca nu pentru a le da foc colegilor, ci ca sa construiasca "un zid de aparare in jurul scolii", pentru a impiedica politia sa intervina in timpul atacului.
Kecmanović a planuit atent masacrul cu o luna inainte si a ales ziua de miercuri pentru ca toti copiii de pe lista lui mergeau la cursuri in aceasta zi si putea "sa termine totul intr-o singura zi".
Intr-adevar, ucigasul isi fixase clar pe cine vrea sa elimine. La perchezitia domiciliara, anchetatorii au gasit doua documente scrise de mana pe care baiatul notase pe cine si cum planuia sa ucida la scoala. Erau "tinte prioritare" 15elevi din clase diferite. Fiica antrenorului echipei de volei SCM Zalau, Dragan Kobiljski, este printre victimele atacului armat de la scoala "Vladislav Ribnikar” din Belgrad. Acum, politia este acuzata pentru ca a facut publica aceasta lista neagra, lucru care a starnit un mare scandal in Serbia.
57 de gloante a tras si a ucis opt elevi si un paznic, ranind alte sapte persoane.
Initial, se anuntase ca elevul are 14 ani, dar ulterior autoritatile au rectificat si au spus ca elevul are 13 ani. Conform legii, el nu poate fi acuzat penal, deoarece nu a implinit varsta de 14 ani.
Sursa foto: Romanian Journal