2024-01-08 12:32:57

"Baiatul rau" al Hollywoodului a intrat in randul Bisericii Catolice

Actorul american Shia LaBeouf (37 de ani) s-a facut remarcat inca de la varsta de 10 ani prin talent, fiind unul dintre "copiii Disney", insa a "avut grija" mai apoi sa isi construiasca o reputatie problematica, in care sunt incluse dosare penale, numeroase arestari si cure de dezintoxicare, astfel incat si cariera sa a intrat de ani buni intr-un con de umbra.

"Baiatul rau al Hollywoodului" furnizeaza, insa, o surpriza de proportii: el tocmai a primit sacramentul confirmarii in noaptea de Anul Nou si a intrat in Biserica Catolica si se pregateste sa devina diacon! "Suntem incantati sa impartasim faptul ca dragul nostru prieten Shia LaBeouf a intrat pe deplin in biserica la sfarsitul saptamanii trecute prin sacramentul confirmarii! Fratii franciscani capucini sunt foarte bucurosi sa-l primeasca in sanul Bisericii si sa fie martori ai angajamentului sau profund in calatoria sa de credinta”, a comunicat in social media o filiala din California a ordinului religios catolic al franciscanilor capucini, parohia Old Mission Santa Inés din Solvang.  

Fratele capucin Alexander Rodriguez a explicat ca LaBeouf a gasit inspiratie pentru a primi sacramentul confirmarii in cadrul credintei catolice prin intermediul filmului sau recent "Padre Pio”, in care il portretizeaza pe fratele capucin italian Pio de Pietrelcina. La vremea premierei, actorul spunea: "Cred ca am facut un film frumos ca urmare a faptului ca i-am urmat invataturile si ne-am aplecat cu adevarat asupra modului pragmatic in care a abordat lumea. Probabil ca acesta este motivul pentru care iubesc catolicismul, pentru ca este atat de nebunesc”.

Deocamdata, LaBoeuf a adoptat tunsoarea specifica ordinului calugarilor franciscani.



Sursa foto: Facebook/St. Michael the Archangel Catholic Church



Vezi si