2024-11-22 08:56:40

Capitala are si referendum duminica, pe langa scrutinul prezidential

Aproape 1,8 milioane de alegatori din Bucuresti sunt chemati duminica, 24 noiembrie, concomitent cu participarea la primul tur al alegerilor prezidentiale, sa raspunda la trei intrebari legate de organizarea financiar-administrativa a Capitalei si de prevenirea consumului de droguri in scolile din Bucuresti.

 Potrivit Autoritatii Electorale Permanente (AEP), in Bucuresti sunt aproximativ 1.787.590 de alegatori, inclusiv cei care vor implini 18 ani in ziua de 24 noiembrie, si 1.289 de sectii de votare.

Cine poate vota la referendum


La referendumul local vor putea vota doar cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in Bucuresti, inclusiv cei care „si-au facut viza de flotant acum o zi, doua sau trei zile”, dupa cum a precizat primarul general Nicusor Dan. Bucurestenii vor vota in aceleasi sectii in care isi vor exprima optiunea de vot pentru alegerea Presedintelui Romaniei, in acelasi interval de timp, intre orele 7,00 - 21,00, si cu aceeasi stampila.

Daca la ora 21.00 este coada la sectia de votare, toti oamenii vor putea vota, dar nu mai tarziu de ora 23.59”, a explicat Nicusor Dan, joi, intr-o conferinta de presa.


Alegatorii din Bucuresti vor vota la sectiile de vot la care sunt arondati, cu exceptia membrilor Birourilor electorale si a persoanelor implicate in procesul electoral. Votantii cu mobilitate redusa isi vor putea exprima optiunea la sectia cea mai apropiata, urmand sa fie trecuti pe listele suplimentare.


Va exista o singura urna speciala in care vor fi colectate toate buletinele de vot, iar aceasta va putea fi folosita de catre alegatorii care nu se pot deplasa, cei care au o activitate care impune prezenta continua la locul de munca, persoanele internate sau cele arestate la domiciliu. Solicitantii urnei speciale vor trebui sa faca doua cereri diferite: una pentru alegeri prezidentiale si alta pentru referendum.

Cum vor putea vota bucurestenii


Alegatorii din Bucuresti vor putea vota la alegerile prezidentiale si la referendum sau doar la unul dintre scrutinuri. Vor fi doua liste electorale diferite, una pentru prezidentiale si cealalta pentru referendum. Alegatorii din Bucuresti care opteaza pentru ambele scrutinuri, vor primi patru buletine de vot - unul pentru alegerea Preesedintelui Romaniei si trei buletine pentru fiecare din cele trei intrebari ale referendumului, pe care exista doua chenare cu variantele de raspuns „DA” sau „NU”.

Cele trei intrebari care se vor regasi pe cele trei buletine de vot de la referendumul local la care vor trebui sa raspunda bucurestenii sunt urmatoarele:


1. ⁠Sunteti de acord ca repartizarea intre Primaria Municipiului Bucuresti si Primariile de Sector a impozitelor pe venit si a taxelor si impozitelor locale colectate de la bucuresteni sa fie aprobata de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti? ⁠


2. Sunteti de acord ca Primarul General al Municipiului Bucuresti sa emita Autorizatiile de Construire pe intreg teritoriul administrativ al orasului?


3. Sunteti de acord ca Primaria Municipiului Bucuresti sa finanteze si sa implementeze un program de educatie pentru sanatate si prevenire a consumului de droguri in toate scolile din Bucuresti?


Vezi si