2023-12-08 12:26:11

China: cum poti da teapa prin codul QR

In China face mare valva patania unei femei, care s-a trezit ca de la o fotografie bine intentionata s-a ales cu o nota de plata astronomica. Despre ce este vorba: clienta unui restaurant (identificata drept "Wang"), incantata de mancare, a postat o poza cu preparatele din restaurantul la care a fost impreuna cu o prietena, pe 23 noiembrie, dar a prins in cadru din greseala si codul QR care era pe masa, pe care clientii il folosesc pentru a comanda si a plati consumatia. Atat le-a trebuit vigilentilor utilizatori de WeChat care au vazut postarea - imediat, s-au apucat sa scaneze codul QR si sa-si comande delicatese, in contul lui Wang, care nu avea stiinta ce reactii prompte a starnit postarea ei si isi manca linistita pranzul.

Potrivit unei imagini postate ulterior de Wang, oamenii au comandat 1.850 de portii de rata, 2.580 de portii de calamar si 9.990 de portii de pasta de creveti! Norocul femeii a fost ca un angajat al restaurantului a venit personal pentru confirmarea comenzii uriase, de 60.000 de dolari si asa a realizat ca oamenii au folosit codul QR pe care il postase fara sa-si dea seama.

Ceea ce au continuat sa faca si dupa ce Wang a sters postarea, pentru ca cineva ii salvase fotografia si a continuat sa comande mancare scumpa. Restaurantul a inteles situatia si nu a obligat-o pe Wang sa achite nota de plata si a anulat toate comenzile noi facute prin intermediul codului initial.


Sursa foto: thesun.my


Vezi si