De duminica, suntem in Schengen aerian si maritim
Romania intra in spatiul Schengen aerian si maritim de duminica, 31 martie, iar oficiali din Ministerul de Interne au explicat ca pe fluxurile de pasageri pentru aceste destinatii nu vor mai exista controale de documente, ci numai verificari aleatorii. Daca o persoana pare suspecta si ridica unele banuieli sau neclaritati prin comportament, va fi verificata.
"Politistii au la dispozitie aplicatia EDAC care este incarcata pe tablete. Aceasta scaneaza documentul de identitate prezentat de persoana verificata, compara in bazele de date si afiseaza imediat daca vorbim de un urmarit sau de cineva care are vreo interdictie. Evident, in primul rand aplicatia verifica legalitatea actelor. Tin sa spun ca aceste controale se pot face nu numai in aeroport, in zona de check-in sau in cea de imbarcare ci si in parcarea aerogarii, de exemplu, daca o persoana este suspecta sau exista unele informatii operative. Totusi, subliniez, in principiu vorbim de verificari aleatorii care au ca scop verificarea legalitatii celor care vor sa calatoreasca si combaterea traficului de droguri, intre altele”, a transmis astazi secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu.
Sursa foto: airportcluj.ro