Era Zlatan Ibrahimovic s-a incheiat
Un alt fotbalist de legenda a pus ghetele in cui. Este vorba despre atacantul de origine suedeza Zlatan Ibrahimovic , ajuns la 41 de ani, care s-a retras ieri, intr-un moment emotionant la finalul meciului cu Verona, ultimul al sezonului din Seria A, castigat de echipa la care a evoluat in ultimii ani ai carierei, AC Milan, cu 3-1.
Lacrimi si un nod in gat, dar si stapanirea de sine si chiar aroganta care au definit comportamentul acestui mare jucator de-a lungul timpului; in timpul discursului lui "Ibra", suporterii Veronei care au facut deplasarea la Milano au inceput sa huiduie, iar suedezul s-a oprit numai pentru a da greutate replicii caustice care a urmat: ”Huiduiti, huiduiti... Asta e momentul anului pentru voi, cand ma vedeti pe mine”, in timp ce fanii de la AC Milan afisau jocul de cuvinte "Godbye" in onoarea celui care, in plina glorie, nu se sfia sa se autocaracterizeze drept "un zeu".
Decizia lui Ibrahimovic a surprins, mai ales ca se stia ca are oferte de la alte cluburi sau poate continua la Milan, unde este in continuare apreciat: "Nu am spus asta nimanui, nici macar clubului sau familiei mele. De maine voi fi liber. Se va deschide un nou capitol in viata mea. Aveam oferte, dar am decis sa renunt", aspus, emotionat, marele atacant.
Cariera profesionista a suedezului a inceput in 1999, la Malmo, dar notorietatea internationala i-a adus-o transferul la Ajax, in 2001. Odata ajuns in fotbalul mare, Ibra a fost de neoprit. Au urmat Juventus (2004-2006), Inter (2006-2009), Barcelona (2009-2010), AC Milan (2010-2012, 2019-2023), PSG (2012-2016), Manchester United (2016-2018), LA Galaxy (2018-2019). La echipele de club are 496 de goluri si 827 de prezente.
A castigat: 5 titluri de campion in Italia, 4 titluri de campion in Franta, un titlu de campion in Spania, 2 titluri de campion in Olanda. In palmares mai are alte 20 de trofee.
La nationala Suediei are 62 de goluri in 122 de partide.
"Godbye", Zlatan Ibrahimovic!
Sursa foto: The Sun