2022-11-15 16:31:11

Gest de curaj al unui tenismen rus de top

Moment cu totul deosebit la Turneul Campionilor, unde tenismenul rus Andrei Rublev (7ATP) a reusit o revenire de zile mari in meciul cu compatriotul sau Daniil Medvedev (5 ATP) si a obtinut prima victorie in Grupa Rosie, scor 6-7, 6-3, 7-6. 

Profitand de victoria in fata lui Medvedev si de audienta uriasa pe care o are ATP Men's Finals disputat anul acesta la Torino, Rublev a transmis din nou un mesaj impotriva razboiului din Ucraina - s-a semnat pe obiectivul camerei de televiziune la finalul meciului: "Pace, pace, pace este tot ce avem nevoie”.

Andrei Rublev este printre putinii jucatori rusi care au facut acest lucru. Cand razboiul dintre Rusia si Ucraina tocmai incepea in luna februarie, el a folosit o camera in timpul turneului de la Dubai pentru a trimite un mesaj curajos: "Fara razboi, va rog”. Sportivul se expune unor mari riscuri, pentru ca in Rusia astfel de gesturi sunt pedepsite de Legea Martiala, decretata de Putin in aceasta vara.


Sursa foto: South China Morning Post

Vezi si