2023-03-12 01:01:06

Indian Wells: pleaca acasa nume grele

Turneul Masters 1.000 de la Indian Wells pare sa fie chiar mai dur decat Australian Open. Fara Rafael Nadal (care se recupereaza dupa accidentarea suferita la primul Grand Slam al anului) si Novak Djokovic (care nu a primit acceptul de a intra in SUA pentru ca nu este vaccinat anti-COVID), confruntarile dintre jucatorii care incearca sa profite de absenta "greilor" si sa acumuleze puncte spre a urca in ierarhie au furnizat deja surprize.

Astfel, grecul Stefanos Tsitsipas (3 ATP), care spera ca turneul il va propulsa in fotoliul de lider mondial, a fost eliminat in turul al doilea de ocupantul locului 87 ATP, australianul Jordan Rhompson, care l-a batut cu 7-6 (0), 4-6, 7-6 (5), dupa un meci dramatic. Nici italianul Matteo Berrettini (in prezent pozitia 23 in clasament) nu s-a descurcat mai bine, el fiind invins tot in turul secund de jucatorul din Japonia Taro Daniel (103 ATP), cu 7-6, 0-6, 6-3.

In schimb, Alexander Zverev a lasat in urma perioada grea marcata de accidentarea de la Roland Garros 2022 si se apropie de cea mai buna versiune a sa. Germanul, cap de serie 12 la Indian Wells si aflat acum pe locul 14, a trecut in turul doi de argentinianul Pedro Cachin (66 ATP) in doar doua seturi, scor 6-3, 6-1. In mansa urmatoare, neamtul va da piept cu finaldezul Ruusuvuori. Iar daca e sa vorbim de un tenismen in forma excelenta si confirmata de rezultate, Daniil Medvedev s-a calificat fara probleme in turul 3 la Indian Wells, dupa 6-4, 6-3 in disputa cu americanul Brandon Nakashima. Castigator al ultimelor 3 turnee la care a participat, rusul il va intalni in continuare pe Ilya Ivashka (Belarus).


Sursa foto: BNP Paribas Open

Vezi si