Japonia: purcei modificati genetic pentru transplant de organe
O echipa de cercetatori in domeniul xenotransplantului (grefa pe un pacient uman cu un organ provenit de la un animal) de la Universitatea Meiji din Tokyo a au anuntat nasterea a trei purcei modificati genetic in vederea crearii de celule si organe pentru transplanturi la oameni. Este vorba despre o colaborare intre Universitatea Meiji si compania americana de biotehnologie eGenesis, iar porcii au fost clonati de la un alt exemplar dezvoltat de eGenesis care a avut zece gene modificate pentru reducerea riscului de respingere a organului de catre organismul unui beneficiar uman. Purceii au fost adusi pe lume de o mama surogat, prin cezariana.
Dupa ce va fi confirmata dezvoltarea adecvata a exemplarelor modificate, acestea vor fi furnizate institutiilor medicale din Japonia pentru efectuarea de cercetari clinice, iar echipa de cercetatori va putea incepe, anul acesta, sa incerce xenotransplanturi de la porci la maimute. Acesta va fi pasul premergator crearii unei "banci de organe" care va rezolva problema deficitului acut de donatori de organe pentru transplanturi din Japonia.
In prezent, in Japonia sunt inregistrate in jur de 16.000 de persoane care asteapta sa primeasca un organ, potrivit Retelei nationale japoneze pentru transplant de organe.
Sursa foto: CNBC