Jason Momoa, "caz social"
Stirea ca Jason Momoa este in prezent "un caz social" a inmuiat, cu siguranta, inimile multor doamne simtitoare, sensibile la farmecul de necontestat al starului din "Aquaman". Despre ce este vorba? Despartirea surprinzatoare a "cuplului de aur al Hollywoodului" pe care il forma impreuna cu actrita Lisa Bonet a insemnat ca Jason a fost nevoit sa plece din domiciliul conjugal, iar "La ora actuala, nici macar o casa nu am. Locuiesc pe strazi”, a declarat el miercuri, in cadrul emisiunii "Entertainment Tonight” (CBS).
Cu aceasta ocazie, s-a aflat ca abia de curand Lisa Bonet a depus actele juridice, desi separarea s-a produs in urma cu doi ani, iar divortul s-a finalizat, in mod discret, la inceputul acestei saptamani. Publicatiile mondene americane scriu ca cei doi fosti soti au ajuns la un acord cu privire la drepturile lor conjugale si proprietatea comuna. Lisa a cerut custodia fizica si legala comuna a celor doi copii ai lor: Lola, 16 ani, si Nakoa-Wolf, 15 ani.
Dar Jason Momoa nu se plange, stilul de viata nomad ii convine, mai ales datorita unui proiect in care este foarte implicat: documentarul sau "On the Roam”, la care a lucrat intens si in care cerceteaza vietile unor artizani, muzicieni, sportivi in timp ce calatoreste prin SUA. ”Ma aflu mereu in cele mai ciudate locuri”, a explicat el. Noul proiect al lui Momoa va avea premiera pe 18 ianuarie, pe HBO Max. Intre timp, starul in varsta de 44 de ani a dezvaluit ca acest stil de viata va continua in viitorul apropiat, in timp ce se va indrepta in Noua Zeelanda pentru a filma "Minecraft” si a declinat, in gluma, numeroasele oferte de cazare primite de la "bunele samaritene" care i-au aflat situatia locativa.
Sursa foto: 4CA