Julia Roberts a semnat designul unui set de bijuterii Chopard
Talentata, celebra, apreciata si de o frumusete fara varsta, dar si fara bisturiu, actrita americana Julia Roberts este una dintre cele mai asteptate si stilate aparitii de pe covorul rosu, cu atat mai mult cu cat ea nu este o prezenta obisnuita la astfel de evenimente. Intotdeauna tinutele ei de gala au fost asortate cu bijuterii spectaculoase, pe care marile branduri s-au inghesuit sa i le ofere pentru a straluci in lumina blitzurilor.
Iar acum a venit si randul Juliei sa semneze propria colectie de bijuterii pretioase. Este vorba de o colaborare cu faimoasa Casa Chopard, pentru care actrita este ambasador de brand din 2021, cunoscuta pentru creatiile sale exclusiviste, iar noua colectie nu face exceptie. Piesele din colectia Chopard & Julia Roberts sunt realizate dintr-un smarald foarte rar de 6,225 de carate care a fost descoperit intr-o mina din Zambia in 2021. Chopard a achizitionat piatra si a numit-o "Chopard Insofu” ("insofu” inseamna elefant in Bemba, limba nativilor din regiune). De altfel, "Frumusica" a purtat o bijuterie ametitoare semnata Chopard la festivalul de Film de la Cannes, in 2022, cand a eclipsat defilarea toaletelor si a accesoriilor de lux cu un diamant galben de 100 de carate.
Reprezentanta Casei Chopard, directoarea de creatie Caroline Scheufele si actrita au organizat o cina-eveniment, pentru a celebra noua linie de bijuterii ce poarta numele divei, prima sa colectie Haute Joaillerie, la Chateau Marmont, Los Angeles, in prezenta a numeroase vedete. Setul exceptional, unicat Haute Joaillerie, cuprinde un colier, un inel si o pereche de cercei impodobiti cu pietre derivate din faimosul Insofu Emerald. Julia Roberts, a carei piatra preferata este turcoazul, s-a inspirat din bijuteriile traditionale indiene si a combinat in designul setului aceasta piatra cu smaralde si rubelite.
Despre pretul acestor bijuterii unicat... nicio vorba.
Sursa foto: News Online