2024-09-30 12:03:47

"Kebapgate"

Comisia Europeana a acordat Germaniei si Turciei sase luni pentru a solutiona un litigiu privind prepararea doner kebap, un fel de mancare de origine turca ce a devenit mancarea nationala a Germaniei in ultimele decenii.

In Germania, doner kebap a aparut la sfarsitul anilor ’60, cand migrantii din Turcia au inceput sa soseasca in masa in tara, care avea nevoie de forta de munca ieftina pentru a-si reconstrui economia dupa razboi. Felul de mancare a prins, iar turcii l-au adaptat preferintelor locale, folosind paine alba in loc de lipii si sosuri pe placul nemtilor, asa incat doner kebap este deja fel de mancare national in Germania. Versiunea berlineza a kebapului doner este acum cea mai raspandita in Europa. 

In 2022, Asociatia Internationala a Kebapului din Turcia, cu sediul la Istanbul, a solicitat Uniunii Europene sa includa doner kebap pe lista oficiala a denumirilor de produse alimentare protejate. Daca Bruxelles-ul va acorda kebapului doner statutul de produs cu garantie de traditionalitate (STG), asta inseamna ca Turcia va fixa tipurile de carne folosite (inclusiv varsta animalelor la sacrificare, pentru mentinerea gustului si savorii specifice), proportia celorlalte ingrediente, dimensiunea bucatilor de carne, ingredientele din marinata, timpul de marinare si chiar lungimea cutitelor utilizate pentru taierea carnii finite. Doner kebap se va putea produce oriunde, dar cu mentionarea numelui protejat si cu respectarea acestor conditii.

Dupa ce Bruxelles-ul a colectat date oficiale, inclusiv din partea Ministerului german al Agriculturii si a Asociatiei germane a hotelurilor si restaurantelor, a ajuns la obiectii: un impact imprevizibil asupra intregii industrii de miliarde $, vanzatorii de doner kebap vor suporta costuri suplimentare pentru a se reechipa in vederea respectarii noilor norme, ceea ce ii va obliga sa creasca preturile, multe puncte de vanzare vor fi probabil fortate sa inchida, iar Turcia a fost iritata de argumentul ca doner kebap a evoluat in Germania fara nicio contributie turca pe parcursul mai multor decenii, astfel incat actualul fel de mancare german nu ar trebui sa fie guvernat de traditiile turcesti.

Acum, in conformitate cu regulamentul, partile vor avea la dispozitie sase luni pentru a incerca sa ajunga la un compromis. Daca nu se poate ajunge la un acord, Comisia Europeana va lua decizia finala.


Sursa foto: Berlin Food Stories


Vezi si