Lionel Messi, pentru a opta oara castigator al Balonului de Aur
Fotbalistul argentinian Lionel Messi (Paris Saint-Germain), care joaca in prezent la Inter Miami, a castigat premiul Balonul de Aur pentru a opta oara, un record, luni seara, in cadrul ceremoniei gazduite de Teatrul Chatelet din Paris.
Messi, campion mondial cu Argentina in decembrie anul trecut, devine primul castigator al trofeului creat in 1956 care nu joaca in Europa.
Leo Messi (36 ani) a primit trofeul din mainile fostului international englez David Beckham, nimeni altul decat coproprietarul clubului Inter Miami,
Messi a castigat duelul pentru trofeu cu norvegianul Erling Haaland (Manchester City) si francezul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain).
Argentinianul a mai cucerit Balonul de Aur in 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 si 2021. Messi are in palmares si sase Ghete de Aur (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019), cinci titluri de golgheter al Ligii Campionilor (2009, 2010, 2011, 2012, 2015) si opt de golgheter al ligii spaniole (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021).
Messi a castigat in cariera patru trofee ale Ligii Campionilor (2006, 2009, 2011, 2015), zece titluri de campion al Spaniei (2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015, 2016, 2018, 2019), sapte Cupe ale Spaniei (2009, 2012, 2015, 2016, 2017, 2018, 2021), trei Cupe Mondiale ale Cluburilor (2009, 2011, 2015), trei Supercupe ale Europei (2009, 2011, 2015), sapte Supercupe ale Spaniei (2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2016, 2018), Cupa Mondiala U20 din 2005, Jocurile Olimpice din 2008, Copa America in 2021, jucand alte trei finale (2007, 2015, 2016), precum si o finala de Cupa Mondiala (2014).