Nadia Comaneci #63
Nadia Comaneci, "Zeita de la Montreal”, implineste astazi 63 de ani. Nascuta pe 12 noiembrie 1961 la Onesti, marea noastra campioana a revolutionat gimnastica mondiala in 1976, atunci cand a obtinut prima nota de 10 din istoria competitiilor oficiale de gimnastica, devenind astfel simbolul perfectiunii in acest domeniu. La acea editie a Jocurilor Olimpice, romanca a obtinut nu mai putin de sapte note de 10.
Nadia Elena Comaneci a inceput gimnastica la varsta de 5 ani, fiind selectionata de antrenorul Marcel Duncan si legitimata la AS Flacara Onesti. Din 1971 a fost antrenata de Bela si Martha Karolyi, iar la varsta de 11 ani a castigat primul sau titlu de campioana nationala absoluta. Jumatate de an mai tarziu a concurat la categoria maestre, unde a ocupat locul al treilea.
La 13 ani a inregistrat primul succes international, la Campionatele Europene de Gimnastica din Norvegia, castigand trei medalii de aur si una de argint. Un an mai tarziu, Associated Press a numit-o "Sportiva anului” ca urmare a titlurilor obtinute in toate competitiile. De altfel, Nadia a fost cea mai tanara castigatoare a titlului olimpic, precum si prima gimnasta care a castigat trei ani consecutiv medalia de aur la individual, la Campionatul European.
In cariera ei unica, Nadia si-a trecut in palmares cinci medalii olimpice de aur, trei de argint si una de bronz. Dar si episoade mai putin cunoscute, insa care spun mult despre devotamentul ei fata de gimnastica si fata de prestigiul lotului national. La Campionatele Mondiale din decembrie 1979, ea a castigat concursul preliminar, dar a fost spitalizata inainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infectii in urma unei taieturi la incheietura mainii cauzata de o catarama din metal. In ciuda recomandarilor doctorilor, ea a parasit spitalul si a concurat la barna, unde a obtinut nota 9,95. Performanta sa a conferit Romaniei prima medalie de aur in concursul pe echipe.
Nadia s-a retras din activitatea competitionala dupa Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, competitie marcata de controverse, tensiuni si scandaluri privind arbitrajul care a defavorizat-o in mod evident, pentru a triumfa adversare din fosta URSS. In noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granita romano-maghiara, in cele din urma solicitand azil politic guvernului Statelor Unite, tara in care s-a stabilit, este casatorita cu fostul gimnast Bart Conner si are un fiu pe nume Dylan.
Personalitate marcanta a sportului mondial, Nadia Comaneci este invitata in toata lumea sa promoveze valorile olimpismului, dar si ale muncii de caritate, in care este implicata. In 1999, Comaneci a devenit primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului. Anul acesta, "Zeita de la Montreal" a avut onoarea de a purta flacara olimpica la Paris, intr-o ambarcatiune care a navigat pe Sena, alaturi de legendele Rafael Nadal, Carl Lewis si Serena Williams.
La multi ani, Nadia Comaneci!
Sursa foto: Glasul Cetatii