2024-07-16 12:20:20

Ora de Poveste: Promovarea Limbii Române Printre Copiii din Diaspora, la a treia ediție

Suntem români oriunde ne-am afla. Nu există bariere atunci când vine vorba despre comunicare și despre promovarea limbii noastre frumoase. Nici pentru PROUD - Romanian Online School, școala online de limba română cu sediul în New York, nu au existat bariere. PROUD, cu sprijinul exclusiv al Departamentului Românilor de Pretutindeni, a creat Ora de Poveste, care promovează Limba Română Printre Copiii din Diaspora. 

PROUD - Romanian Online School aduce din nou poveștile și graiul românesc în casele copiilor români din diaspora. Proiectul drag nouă, “Ora de poveste”, ajuns la cea de-a treia ediție, își propune să continue tradiția de a conecta copiii români de pretutindeni cu cultura și limba lor natală.

La fel ca în edițiile anterioare, și în acest an, proiectul “Ora de poveste” este organizat pe cinci întâlniri săptămânale, unde copiii vor avea ocazia să asculte povești în limba română, atât clasice cât și contemporane. Fiecare sesiune va fi condusă de personalități marcante ale prezentului, precum actori, scriitori, antreprenori și jurnaliști, care pot deveni repere importante pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Prima sesiune de lectură a avut loc pe 29 iunie 2024, și a fost susținută de Candice Dragotă, un psiholog clinician și autor de cărți pentru copii, cunoscută pentru lucrările sale precum “Povestiri din grădina cu pisici”. Următoarele sesiuni I-au avut ca invitați pe George Constantinescu, actor de teatru și film și directorul Teatrului de Artă București, și pe doamna Felicia Filip, soprana de renume international, directorul Operei Comice pentru Copii.

Următoarele sesiuni se vor desfășura pe 20 și 27 iulie 2024, având ca invitați surpriză diverse personalități din domeniul cultural.

Accesul la aceste sesiuni este gratuit, pe bază de înscriere. Cei interesați se pot înscrie la numerele de WhatsApp +1.646.901.7318 (USA) și +40.727.094.612 (Europa), prin email la join@romanianonlineschool.com sau direct prin formularul de înscriere disponibil pe site-ul școlii.

Proiectul se desfășoară cu sprijinul exclusiv al Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Vezi si