Penelope Cruz si Brad Pitt, o poveste de dragoste de un minut
Celebra casa de moda Chanel a filmat o reclama senzationala pentru promovarea celei mai noi colectii a brandului de lux cu doi monstri sacri ai cinematografiei contemporane: sex simbolul american Brad Pitt si superba actrita spaniola Penelope Cruz. Cele doua staruri au o chimie electrizanta in rolul de pereche cocheta, la o intalnire romantica in Franta, iar reclama este, totodata, si o referinta culturala inspirata din filmul-cult al anilor '60 ”Un homme et une femme”, de Claude Lelouche.
Nu este prima data cand cei doi actori si Chanel colaboreaza. Actrita spaniola este ambasador al marcii franceze de lux din 2018, in timp ce actorul american a fost imaginea parfumului Chanel No. 5 in 2012.
Penelope poarta cu eleganta in video unul dintre cele mai cunoscute modele de genti Chanel si are cercei Chanel, desigur. Iar Brad, care a implinit recent 60 de ani, este super elegant la randul lui - pentru ca brandul de lux sugereaza ca acesta este prototipul persoanelor care cumpara Chanel. Este vorba de eleganta, sofisticat, classy, impecabil, sic.
Mini-filmul spune o poveste: cele doua vedete merg sa ia masa intr-un restaurant de lux din Deauville numit La Belle Epoque - o perioada a istoriei europene considerata a fi inceput in jurul anilor 1871–1880 si a se fi incheiat odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial in 1914. Penelope si Brad sunt foarte indragostiti, se sorb din priviri si par a nu avea ochi pentru nimeni altcineva. Chelnerita care le intrerupe flirtul mut ti se pare chiar enervanta pentru ca isi face meseria si vrea sa le ia comanda, dar nimc nu reuseste sa rupa vraja, din fericire.
Conexiunea dintre ei este fantastica, iar aceasta promite sa devina una dintre cele mai emblematice reclame Chanel dintotdeauna. Incantatorul clip alb-negru este regizat de Inez & Vinoodh.
Sursa foto: YouTube