2024-05-24 11:01:55

Primul sfant milenial din Biserica Catolica

Papa Francisc a permis canonizarea lui Carlo Acutis, un tanar care a murit de leucemie la varsta de 15 ani, in 2006. Acutis, un adolescent nascut la Londra si care a trait la Milano, va deveni primul sfant milenial al Bisericii Catolice. Tanarul cunoscut sub numele de "influencerul lui Dumnezeu” sau "sfantul milenial”, va fi canonizat dupa ce Papa Francisc a recunoscut ieri o a doua minune atribuita mijlocirii sale: vindecarea unei femei costaricane in varsta de 21 de ani pe nume Valeria Valverde, care era aproape de moarte dupa un grav accident de bicicleta in Florenta in 2022.

Carlo Acutis a fost beatificat in 2020 dupa recunoasterea primei sale minuni, implicand vindecarea unui baiat brazilian cu o anomalie pancreatica.

Adolescentul rapus de boala necrutatoare a fost un geniu al calculatoarelor care a contribuit la raspandirea invataturii romano-catolice online inainte de a muri in 2006. De mic, a fost atras de biserica si de gesturile de caritate, iar ca elev s-a remarcat permanent prin ajutorarea colegilor cu probleme de diferite naturi (victime ale hartuirii in scoala, traumatizati de divortul parintilor sau luptandu-se cu dizabilitati) si a oamenilor nevoiasi din comunitate. Acutis a invatat sa codeze de unul singur inca din scoala primara, inainte de a-si folosi abilitatile pentru a crea site-uri web pentru organizatii catolice, precum si unul care documenta miracolele din intreaga lume.

De remarcat ca, dintre cele 912 persoane canonizate de Papa Francisc, cea mai recenta data de nastere a fost anterior 1926.


Sursa foto: Euronews.com

Vezi si