Spectatorii englezi au sarit calul la adresa lui Djokovic
Desi se lauda ca sunt inventatorii tenisului, dar si ai conceptului de fair-play, englezii l-au tratat pe nr. 1 ATP cu o lipsa de respect scandaloasa. Serbia s-a confruntat cu echipa Marii Britanii in sferturile de finala ale Cupei Davis, iar Novak Djokovic (care a decis sa joace pentru tara sa, desi de-abia a incheiat Turneul Campionilor si este sfarsit de sezon) a consfintit victoria matematica a echipei sarbe, castigand in fata favoritului publicului, Cameron Norrie.
După ce Miomir Kecmanovic a trecut de Jack Draper cu 7-6, 7-6, Nole avea de indeplinit o simpla formalitate in confruntarea cu Norrie, de care a trecut in cele din urmă fara probleme, cu 6-4, 6-4, dar fanii din tribune i-au facut zile fripte liderului ATP pe tot parcursul meciului. Djokovic a fost permanent fluierat, fanii s-au bucurat ca după un gol la fotbal la greselile nefortate ale acestuia, iar sarbul le-a raspuns cu gesturi largi, "bezele ironice" şi alte dovezi de sarcasm.
Fair-play zero pana si dupa meci, cand in mod obisnuit castigatorul tine un scurt speech sau raspunde intrebarilor gazdelor la cald, pe teren. Intr-unul dintre cele mai urate momente consemnate vreodata pe o arena de tenis, spectatorii englezi nu numai ca nu au acceptat infrangerea, dar au inceput sa bata cu toata forta in tobele din dotare, impiedicandu-l pe sarb sa isi tina discursul de final.
Aflat pe culmile (dar si spre finalul) unei cariere fabuloase, Novak Djokovic a promis ca nu va face rabat de la sinceritate si asa a procedat si la conferinta de presa, cand nu a ascuns ca a fost deranjat de atitudinea publicului. "Asa s-au comportat tot jocul. A fost lipsa de respect la adresa mea, dar, din nou o spun, pentru asta trebuie sa fiu pregatit. In Cupa Davis este normal ca fanii sa treaca uneori linia, dar in caldura momentului, si tu reactionezi. Am aratat ca nu voi permite acest tip de comportament. Poti sa faci ce vrei, dar o sa-ti raspund. Asa s-a si intamplat. La final, am incercat sa tin discursul de dupa meci si au inceput in mod deliberat sa bata tobele ca sa nu ma aud. Au incercat sa ma deranjeze pe tot parcursul meciului", a spus Nole.
Sursa foto: Yahoo Sport Australia