2023-07-29 23:08:39

"Strazi deschise" si astazi, in Bucuresti

Proiectul outdoor "Strazi deschise – Bucuresti, promenada urbana” continua si astazi pe Calea Victoriei, intre Piata Victoriei si Splaiul Independentei. Bucurestenii sunt invitati sa redescopere, intr-un context inedit, universul operei lui Ion Luca Caragiale, sa imbratiseze ritmul muzicii in demonstratii stradale de dans si sa exploreze lumea povestilor in spectacole de teatru dedicate celor mici.

Expozitiile Scolii de Arta Bucuresti – de la design vestimentar, decoratiuni interioare, iconografie la arta fotografica , pot fi vizitate in intervalul orar 10.30-22.00, la sediul situat pe strada Cuza Voda nr. 100.

Se anunta o zi caniculara, astfel incat spectacolele se vor desfasura abia dupa ora 18:00, cand programul artistic pe Calea Victoriei debuteaza in zona Muzeului National de Istorie a Romaniei cu celebra "O noapte furtunoasa”, un spectacol-lectura interactiv, pus in scena de actorii Ioana Flora, Gabriela Porumbacu, Cristi Toma, Mihai Baranga, Mihai Razus, Cezar Boghina, Vasile Calofir si Ionel Nitulescu in cadrul proiectului "Ochii mintii”.

Incepand cu ora 18.30, artistii Teatrului de Animatie Tandarica invita copiii sa se bucure de povesti pline de umor cu spectacole de papusi si marionete in zona Muzeului National de Arta al Romaniei.

Incepand cu ora 20.00, zona Bisericii Kretzulescu de pe Calea Victoriei va deveni scena impresionantului "Street Dance Show” al Asociatiei Challenge Arts. Membrii asociatiei vor anima strada cu ritmuri si pasi de dans si vor provoca publicul sa imbratiseze muzica si sa danseze alaturi de ei.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia incepand cu ora 23:00. Pentru siguranta participantilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circula masini se inchid si pistele de biciclete.


Sursa foto: ARCUB

Vezi si