2024-01-31 13:07:03

SUA: pedeapsa aspra pentru incendierea unei biserici pentru ca sprijinea LGBTQ

18 ani de inchisoare, urmati de trei ani de supraveghere dupa liberare - aceasta este sentinta pronuntata de o instanta din statul american Ohio in cazul unui tanar acuzat ca a aruncat doua bombe cu petrol la Biserica Comunitara din Chesterland, in Ohio, pe 25 martie anul trecut, pentru ca aceasta ar fi sustinut "evenimente cu traverstiti".

Aimenn Penny, in varsta de 20 de ani, din orasul Alliance (Ohio) a pledat vinovat de incendiere din ura si de folosirea focului si a explozibililor pentru a comite o infractiune. 

Explozibilii aruncati asupra bisericii au distrus semnul acesteia, dar, in rest, au provocat pagube minore. Biserica Comunitara din Chesterland a continuat cu cele doua evenimente - un spectacol de travestiti la un restaurant si o ora de povesti cu travestiti pentru copii. Un steag nazist, un tricou cu inscriptia "White Lives Matter Ohio", un manifest scris de mana si o masca de gaze au fost printre obiectele descoperite in momentul arestarii.

"Acuzatul a incercat sa incendieze o biserica doar pentru ca membrii acesteia au creat spatiu si au oferit sprijin comunitatii LGBTQ+", a declarat Kristen Clarke, adjunctul procurorului general din cadrul Departamentului de Justitie al SUA. Larissa Knapp, din cadrul sectiei de securitate nationala a FBI, a adaugat: "Indivizii care comit acte de violenta, distrug proprietati si interfereaza cu libera exercitare a religiei vor face fata justitiei pentru aceste infractiuni".


Sursa foto: WEWS


Vezi si