The Motans si Deliric, piesa noua
Piesa "Bucuresti" transporta muzical publicul prin capitala reala, cu baieti de cartier si cluburi. Piesa a fost scrisa de The Motans si Deliric, iar productia a fost realizata de Emanuel Masson.
The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutand in 2016 cu piesa "Versus", artistul a cucerit publicul prin hituri precum "Weekend", "Poem", "Jackpot", "August" sau "Inainte sa ne fi nascut". Lansarile sale ocupa constant topurile radio, primele sale doua albume, "My Gorgeous Drama Queen (2018)" si "My Rhythm & Soul (2020)" s-au vandut in mii de exemplare fizice, iar cel de-al treilea, lansat in 2022, "Great Expectations", este in plina ascensiune.
Deliric este renumit pentru muzica sa, ca parte din trupa hip-hop CTC, pentru colaborarilor cu artistul de muzica electronica Silent Strike, dar si pentru succesul in lumea antreprenoriatului cu PORC, brandul de streetwear pe care l-a cofondat in 2012.
La sfarsitul anilor '90 a pus bazele Facem Records, primul label independent de hip-hop din Romania, si C.T.C. (Controlul Tehnic de Calitate), trupa din care face parte alaturi de DOC si Vlad Dobrescu. In 2011, albumul sau solo "ITP" (Inspectia Tehnica Periodica) a devenit rapid cel mai bine vandut material romanesc in mediul online. Au urmat doua albume-experiment in colaborare cu Silent Strike, compozitorul de muzica electronica si film, in care cei doi artisti au reusit o fuziune perfecta intre stilurile lor.