Theo Rose asteapta barza!
2022 este, se pare, cel mai bun an pentru simpatica Theo Rose: si-a confirmat statutul de solista de succes, a devenit cea mai noua jurata la emisiunea ”Vocea Romaniei” dupa ce la sfarsitul anului trecut s-a achitat excelent de sarcina de a prezenta un alt show la ProTV ("SuperStar Romania") si a fost distribuita in serialul ”Clanul”. Asta si pentru ca are, din vara, o relatie cu regizorul Anghel Damian, dupa ce a pus capat unei legaturi de 5 ani.
Surpriza cea mare este ca cei doi asteapta barza, desi nu au facut inca un anunt oficial despre asta. Cel care a confirmat zvonul este tatal Theodorei Maria Diaconu (numele real al artistei), fericit si foarte nerabdator sa devina bunic: "Theo, cea mai mica fata a noastra, e cea care ne-a facut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la tara, suntem mai conservatori. Asa ca nu ne-am fi dorit sa aflam de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a stiut asta, si a preferat sa ne anunte printre primii. Nici nu va puteti inchipui ce bucurie ne-a facut! Pe noi ne-a anuntat Theo inca de la inceputul lunii noiembrie despre marele eveniment. Am sarit in sus de bucurie, fiindca am si eu o varsta si deja asteptam de ceva vreme nepoti. Care se cam lasau asteptati”, a declarat Ioan Diaconu.
Sursa foto: B1TV