Twitter lanseaza abonamentele pentru companii
Companiile care vor sa afiseze bife speciale pe Twitter pentru contul propriu si conturile angajatilor trebuie sa plateasca de la 1.000 de dolari in sus pe luna.
Planul de majorare a veniturilor Twitter, anuntat anterior de Elon Musk si numit Verification for Organisations,a fost lansat oficial. si permite organizatiilor „sa se diferentieze in cadrul platformei”.
Pagina de profil a unei companii din cadrul programului va afisa un simbol cu logo-ul companiei. Acelasi simbol va aparea in orice pagina in care apare numele de utilizator respectiv. Abonamentul lunar costa 1.000 de dolari.
In plus, companiile pot include si conturile unora dintre propriiu angajati in program, care vor beneficia de acelasi simbol. Pentru fiecare angajat se vor plati, in plus, 50 de dolari pe luna.
Planul lui Elon Musk nu este primit cu acelasi entuziasm de toata lumea. Deja mai multe mari publicatii din Statele Unite, printre care New York Times si Los Angeles Times, au anuntat ca nu au de gand sa plateasca pentru noul program de verificare.